Protocolul PSD – ALDE funcționează la Bistrița, cu un ALDE inexistent și blocat pe anumite zone delicate. La județ, Ioan Țintean răspunde de chestiunea deșeurilor, iar la municipiu viceprimarul Gelu Muthi e responsabil de patrimoniu! Ambele zone sunt delicate și cu expunere media, iar de pe margine liderii ALDE sunt criticați de partenerii din administrație. În cadrul unei emisiuni transmisă de AS-TV, Radu Moldovan a lansat săgeți către partenerii din ALDE!
Ioan Țintean, criticat pentru modul în care a gestionat problema deșeurilor! PSD atacă Primăria Dumitra?
Președintele Consiliului Județean l-a criticat pe Țintean pentru faptul că va construi celula a doua a depozitului într-o altă locație decât cea care i-a fost sugerată și care implica tăierea unei păduri din apropiere.
Ioan Țintean a fost găsit țap ispășitor de partenerii din PSD și responsabilizat cu gestionarea problemelor de la groapa din Tărpiu. Președintele Consiliului Județean scoate castanele cu mâna lui Țintean, care riscă să piardă Primăria Dumitra…. pe fondul acestei chestiuni. Dumitru Bălăjan e la al 4-lea mandat și deja se ascut cuțitele în comună, în perspectiva alegerilor locale. Investițiile prin PNDL care se derulează în comună sunt asumate de PSD-iști, iar ALDE rămâne doar cu problemele ne-rezolvate. Asta în timp ce PSD are grijă să puncteze constant și să-și pregătească un posibil contra-candidat.
„Eu dacă eram în locul d-lui Țintean îmi continuam proectul… pentru că eu o minoritate NU poate să impună agenda unei majorități. Pentru că eu l-am responsabilizat și i-am trasat această sarcină prin dispoziția președintelui.. colegului și prietenului meu Ioan Țintean să răspundă de subiectul acesta…. și el a luat această decizie … eu NU am vrut să trec peste el și să forțez o anumită decizie pentru că nu este corect, nu este colegial. Am asuma-o ca atare și o facem deasupra celulei 1… unde suntem proprietari.. cu risul alunecărilor de teren…sper să NU ajungem în astfel de situație, dar eu NU voi sta cu mâinile-n sân dacă lucrurile nu funcționează ca lumea… pentru că toată lumea trebuie să aibă o responsabilitate.” – a declarat Moldovan
Gelu Muthi va fi scos din schemă și Niculae va prelua comisia de negociere pentru stadionul Jean Pădureanu!
Radu Moldovan s-a băgat pe administrația locală și s-a declarat nemulțumit de modul în care funcționează comisia de negociere pentru stadionul Jean Pădureanu.
Președintele Consiliului Județean vrea să-l impună pe prietenul său Cristian Niculae să preia comisia de negociere a stadionului Jean Pădureanu. Astfel, Gelu Muthi va fi înlocuit din schemă… pe motiv că nu și-a făcut treaba la un an distanță de când s-a înființat această comisia, cu rol de a negocia vânzarea stadionului Jean Pădureanu în vederea demolării lui!
Prin aceste ieșiri publice, Radu Moldovan vrea să arate că-i jupân peste ALDE și NU poate fi controlat. În plan politic, voturile ALDE NU prea contează iar PSD le folosește doar pe chestiui legate de patrimoniu (care implică 2/3 din voturile de la Cons. județean, respectiv Cons. Local).
„Domnul Cristian Nicuale și-a uat acest angajament și eu am salutat acest lucru.. că va propune Consiliului Local să preia acea comisie de negociere că va propune consiliului local să preia acea comisie de negociere cu executorul, cu masa credală… este o masă credală a celor care au de recuperat bani de-acolo. Eu îmi doresc ca acest stadion să fie preluat și după aceea rămâne la latitudinea consiliului local: facem o expertiză, îl reabilităm pe ăsta… nu mai facem nicio expertiză, îl reabilităm pe ăsta… consiliul local să decidă ce au de făcut!” – a declarat Radu Moldovan.
ALDE: partidul-balama full de pensionari care vor la ciolan! Sunt varză la comunicare și de-aia îi taxează PSD-ul… chiar dacă spun că-s prieneni!
PSD joacă tare și punctează la toate capitolele… fără să țină cont de partenerii de la ALDE. Radu Moldovan e cu tupeu și le dă castane celor de la ALDE care preferă stilul molcom a lui Țintean și o politică pacifistă și fără impact mediatic! O alianță anti-PSD pare imposibilă iar ALDE se chinuie să-și păstreze bazinul de 10%, dar e subminat din interior pentru ineficiența din administrație.
ALDE are probleme pe zona de comunicare, unde Gelu Muthi nu se prea-descurcă, Vasile Molodvan e pe final de carieră, Dorin Popescu și Ioan Tompa sunt uzați și irascibili, iar Țintean e perceput ca fiind oportunist și lipsit de forță. Senatorul Ioan Simionca e absent total din spațiul public și confirmă statutul de senator ales din greșeală. Lipsește garda tânără a acestui partid care e susținut de primarii din județ (Romuli, Livezile, în special și bazinul pro-Tăriceanu de pe Bistrița).
Pe județ, ALDE a obținut 8,26% (10,834 de voturi), iar pe Bistrița, Vasile Moldovan a adunat 2.861 de voturi (10,54%). În urma rezultatelor, ALDE sunt trei consilieri județeni și trei consilieri locali. La nivel național, filiala ALDE Bistrița-Năsăud este reprezentată de Ioan Simionca, senatorul care are un mandat de redistribuire.