Administrația Parcului Național Munții Rodnei (APNMR) împreună cu Garda Forestieră Cluj-Napoca au organizat o acțiune de toamnă pentru evaluarea efectivelor de capră neagră de pe raza Parcului Național Munții Rodnei. Această acțiune a fost organizată în dimineața zilei de 15 octombrie 2018, când la sediul APNMR din Rodna și la Punctul de lucru al APNMR-Borșa a avut loc ședința de organizare a acțiunii la care au participat persoanele titulare desemnate pe trasee, precum și reprezentanți din cadrul instituțiilor invitate – în calitate de observatori.
”La ora 05:30 a fost demarată acțiunea de evaluare a efectivelor de capră neagră în teren. Timpul a fost favorabil. Au fost văzute un număr total de 123 exemplare capră neagră” transmit reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei, care au postat pe pagina oficială de pe o rețea de socializare și un filmuleț în care este surprins un exemplar de capră neagră.
La ultima evaluare, din luna iulie a acestui an, au fost observate 84 de exemplare.
La acțiunea de teren au participat 38 observatori, din cadrul următoarelor instituții : Garda Forestieră Cluj Napoca, Administrația Parcului Național Munții Rodnei, Direcția Silvică Maramureş, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița –Năsăud, Postul de Jandarmi Montani Rodna, Postul de Jandarmi Montani Borşa, Ocolul Silvic Alpina Borşa RA, Ocolul Silvic Comunal Telciu RA, Ocolul Silvic Dragomirești, Asociaţia Cinegetică Ursul Brun, Asociaţia Societatea Cinegetică Someşul Rodna, Asociaţia Cinegetică Wasser Cerbul Carpatin, Asociația AVPS Arieșul Cluj Napoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistrița –Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița Năsăud, voluntari și persoane fizice interesate de pe raza celor două județe.
La nivel national, specialiștii în cinegetică estimează o populație de aproximativ 7.000 de capre negre, România având una dintre cele mai dezvoltate populații din Europa.
Parcul National Muntii Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare, fiind situat în partea de nord a țării, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Parcul cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care se regăsesc capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte.
FOTO/VIDEO: Facebook – Parcul National Muntii Rodnei
Interesant. Caprele negre se arata numai la numaratoare. In cursul anului pe unde sunt. Poate migreaza in Ucraina si se intorc la comanda. Asa justifica salariatii Parcului activitatea. Sa-mi spuna cineva care face frecvent ture montane prin Muntii Rodnei daca a intâlnit pe vaile sau crestele montane vreo persoana cu atributii in domeniu (rangeri, jandarmi montani, padurari). Nu am vazut nici o postare de montaniad sau turist ocazional care sa se laude ca a vazut capre negre, in schimb vipere, cainii ciobanilor si cate o urma de urs – da. S-au cheltuit sume banesti pentru un Punct belvedere capre negre – pe degeaba.