Momente de panică pentru o familie din județul Bistrița-Năsăud care a solicitat intervenția echipajelor medicale pentru a acorda primul ajutor unui copilaș de doar un an care s-a opărit cu lichid fierbinte, suferind arsuri pe corp.
Incidentul s-a petrecut joi dimineața, pe raza localității Rusu de Jos, la fața locului fiind direcționate două echipaje medicale, unul de prim ajutor din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță și unul SMURD de terapie intensivă mobilă aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Când au ajuns la fața locului, medicii au găsit o fetiță care prezenta arsuri de gradul I și II pe aproximativ 10 la sută din suprafața corpului.
”Echipajele medicale au preluat fetița și au stabilizat-o. Aceasta prezenta arsuri de gradul I și II (peste 10 %) din suprafața corpului” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.
În acest caz, dată fiind vârsta fragedă a copilei, medicii au solicitat intervenția unui elicopter SMURD care să o preia pe fetiță și să o transporte la o clinică de specialitate din capitală. Elicopterul urmează să aterizeze pe terenul de fotbal din orașul Beclean.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs acest tragic incident.
ACTUALIZARE
Purtătorul de cuvânt al ISU B-N, Marius Rus, a precizat că totuși, medicii au decis să trimită fetița mai întâi la Unitatea de Primiri Urgențe de la Bistrița.
”Echipajele medicale au hotărât ca fetiță sa fie transportată, în prima instanță, la UPU Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale. În funcție rezultatul evaluarii și de starea fetiței urmează sa se decidă la ce unitate spitaliceasca vor fi continuate investigațiile medicale care se impun” a completat Rus.