Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud și Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” organizează o nouă ediție a Galei Educației, eveniment ce va avea loc pe data de 22 noiembrie.
”În cadrul acestui eveniment vom premia foarte frumoase proiecte și reușite ale colegilor noștri de care suntem foarte mândri și, chiar jurizându-le și răsfoindu-le, ne-au umplut de satisfacție că sunt lucruri foarte frumoase” a declarat Camelia Tabără, șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.
În total se vor acorda 10 premii, dintre care 7 pentru secțiunile propuse de IȘJ B-N și încă 3 speciale, unul acordat de Inspectoratul Școlar, unul acordat de Biblioteca Județeană și un altul Centrul Județean pentru Cultură.
La ediția de anul trecut a Galei Educației au fost premiate proiecte ale mai multor unități din învățământ din județ pe diferite secțiuni, printre acestea numărându-se școli gimnaziale din Bistrița, Rebra, Josenii Bârgăului, Sânmihaiu de Câmpie, dar și Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița sau Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru.
Ediția de anul acesta va avea loc pe 22 noiembrie, de la ora 10:00, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița. Corurile Excelsior, Allegretto și Armonia ale Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”, dirijor Ana-Maria Dragonici, vor susține un concert la Gala Educației 2018.
FOTO: Arhivă