Sub egida ”POT CE POŢI ŞI TU, ANGAJEAZĂ-MĂ!”, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă marchează „Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi” prin organizarea la nivel naţional a unor evenimente care să asigure atât dialogul dintre factorii care pot contribui la ocuparea forţei de muncă din rândul persoanelor cu dizabilităţi, cât şi activităţi specifice bursei locurilor de muncă.
Acţiunile care se vor desfăşura în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organizaţii neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilităţi îşi propun să asigure un dialog constructiv pentru integrarea socio – profesională a persoanelor cu dizabilităţi.
Potrivit legislației în vigoare, persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale. Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. În caz contrar, acestea plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.
Reamintim faptul că, potrivit Legii nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, ANOFM acordă subvenţii, pe o perioadă de 12 luni, angajatorilor care încadrează persoane cu handicap pe perioadă nedeterminată, cu condiţia menţinerii în activitate cel puţin 18 luni de la data angajării. Subvenţia lunară este de 2.250 de lei şi se acordă proporţional cu timpul lucrat.
În acest sens, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud va organiza „Bursa locurilor de munca privind integrarea socială şi ocuparea persoanelor cu dizabilităţi”, în data de 03.12.2018, începând cu ora 11,00 la Şcoala Profesională Specială „Sfânta Maria” din Bistriţa.
Agenţii economici care doresc să participe la această acţiune se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud din Bistriţa, str. Gării, nr.2-4, telefon/fax : 0263-236296.
Doresc sa muncesc sa am un plus pe langa pensie
Doresc sa muncesc sa castig un ban pe langa pensie