Până la finele acestui an, pacienții Spitalului Județean de Urgență Bistrița vor beneficia de servicii de imagistică chiar în incinta unității medicale, care a fost dotată cu două echipamente ultraperformate – un Computer Tomgraf (CT) și un aparat de rezonanță magnetică nucleară (RMN).
”La RMN, furnizorul ne-a programat pentru punerea în funcţiune în prima săptămână a lunii decembrie, după care echipamentul este funcţional, pentru că nu necesită avize suplimentare de funcţionare. CT-ul este funcţional în acest moment, a fost pus în funcţiune, este depus dosarul la CNCAN pentru obţinerea autorizaţiei de utilizare, autorizaţie care cred că va fi eliberată aproximativ la jumătatea lunii decembrie. Până la sfârşitul anului, cele două echipamente vor fi în stare de funcţionare”, a declarat managerul unității medicale, Gabriel Lazany.
Acesta a mai completat că va fi înfiinţată și o linie de gardă pe imagistică, astfel că, pe lângă cele cinci posturi de medici radiologi existente, s-au mai scos la concurs încă cinci. De asemenea, s-au scos la concurs și posturi de tehnicieni medicali.
Astfel, pacienții care vor avea nevoie de astfel de investigații nu vor mai fi duși până la Centrul Medical Hiperdia, care funcționează în incinta Policlinicii din municipiu, pentru a beneficia de aceste servicii, întrucât în incinta Spitalului Județean de Urgență Bistrița există astfel de aparatură performantă de imagistică medicală.
Întrebat dacă unitatea medicală va mai colabora cu Centrul Hiperdia, Lazany a precizat că vor avea prioritate în utilizare echipamentele spitalului. ”După ce aparatele vor fi funcționale ne vom face propriile investigații medicale. Doamne ferește în caz de o defecțiune sau ceva, noi vom oferi pacienților aceste investigații și vom apela la furnizori privați, dar sper să fie echipamentele în stare de funcționare permanentă. Prioritatea sunt echipamentele spitalului” a declarat Lazany.
Așadar, la serviciile oferite de Centrul Medical Hiperdia, care a fost inaugurat în anul 2013, vor mai putea apela cei care vor avea bilete de trimitere de la medicii de familie ori persoanele care vor opta pentru varianta de a achita din buzunarul propriu investigațiile. Pacienții spitalului nu vor mai fi trimiși la acest centru pentru investigații, decât în cazuri excepționale.
În privința timpilor foarte mari de așteptare pentru a beneficia de aceste investigații, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că ”suntem un sistem social de asigurări de sănătate. Suntem 17 milioane de persoane care beneficiem de asigurări de sănătate, 5 milioane sunt plătitori, iar restul sunt asigurați prin efectul legii. Prin urmare, se încearcă suplimentarea de fonduri pe fiecare trimestru, pentru că atunci se face un bilanț, dar din păcate există județe unde listele de așteptare sunt, într-adevăr, foarte mari. Repet, este un sistem de asigurări sociale de sănătate”.
În ultimii cinci ani şi jumătate, investiţiile din Spitalul Județean de Urgență Bistrița au depăşit 32 milioane euro.