Colonelul Mircea Gologan, comandantul Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”, a declarat, miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, că autoritățile și-au propus ca parada militară din acest an să fie cea mai mare din istoria Bistriței, motiv pentru care se pregătesc cum se cuvine pentru marele moment din data de 1 decembrie, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.
”E Centenarul și ambiția noastră este să avem cea mai mare paradă din istoria Bistriței, care va sărbători cum se cuvine. Comandantul paradei este comandantul Ioan Marian Cristurean, locțiitorul comandantului Brigăzii. Anul acesta vom avea aproximativ 750 de participanți în 18 blocuri de paradă din tot sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională și nu numai. Vom avea și Crucea Roșie și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și Cercetașii României. Vom participa cu aproape 60 de mijloace tehnice și, de asemenea, ca rezultat al alocării a 2 la sută din PIB pentru Apărare, vom avea și câteva premiere privind armamentul cu care vom defila. Sunt niște rachete antitanc dirijate de ultimă generație, avioane de cercetare fără pilot, sisteme de observare și conducere a focului de artilerie. Ne dorim din tot sufletul să cântăm împreună cu toți cetățenii participanți la ceremonie, Imnul de Stat. Ca să ușurăm această realizare vom împărți 500 de fluturași cu textul imhulu, pentru că e mai simplu” a declarat comandantul Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”, col. Mircea Gologan.
Potrivit conducerii Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”, în ceea ce privește avioanele de cercetare fără pilot, ”veți vedea niște avioane de cercetare fără pilot, care dacă sună a avion, sunt mici ca dimensiune, se lansează cu mâna și vor fi vizibile” a explicat col. Mircea Gologan.
Evenimentele programate pe data de 1 decembrie vor debuta la ora 15:00, cu o ceremonie publică la statuia poetului Andrei Mureșanu, urmată de defilarea trupelor și a tehnicii militare pe strada Gheorghe Șincai și strada Dornei.