În pragul Centenarului României, în comuna Uriu a fost organizat un spectacol pentru a marca acest eveniment, prilej cu care, primarul comunei, Petru Șerban, a prezentat o serie de investiții realizate pentru a oferi condiții mai bune de trai localnicilor. Fie că este vorba despre infrastructură stradală, educațională sau alte investiții, potrivit primarului, toate acestea sunt plusuri la patrimoniul comunei Uriu.
”Exemplul de unitate în idealuri mărețe al înaintașilor noștri, care acum 100 de ani și-au dat viața pentru înfăptuirea României Mari, trebuie urmat de noi și generațiile următoare, educând copiii în spiritul tradițiilor strămoșești. În cinstea Zilei Naționale și a sărbătorilor de iarnă, Consiliul local al comunei Uriu anunță faptul că Anul Centenar aduce comunei câteva ”PLUSURI” la patrimoniu :
- Parc de agrement în localitatea URIU;
- Iluminatul stradal cu leduri;
- Capele mortuare în localitățile Ilișua și Cristeștii Ciceului;
- Centrul cultural muzeistic Cristeștii Ciceului;
- S-a dat startul la asfaltarea celor 12 km de străzi din cele patru sate componente ale comunei” a declarat primarul Petru Șerban.
Investițiile au fost realizate atât cu fonduri din bugetul local, cât și prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, sau prin finanțări venite prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
FOTO: Primăria comunei Uriu