Anul acesta, Primăria Bistrița a aprins iluminatul festiv de sărbători mai repede față de anii trecuți. Dacă până acum bistrițenii erau obișnuiți ca deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea luminițelor să aibă loc în ajun de Moș Nicolae, lucrurile au stat diferit anul acesta.
Luminițele festive s-au aprins vineri, de Sfântul Andrei, când a fost deschis și Târgul de Crăciun din zona centrală a orașului. Bistrițenii au îndurat frigul și, în număr mare, au fost prezenți la eveniment.
Pe scena special amenajată în zona Bisericii Evanghelice, primarul Ovidiu Crețu, alături de alți reprezentanți ai municipalității și alături de o fetiță au dat startul sărbătorilor de iarnă, aprinzând iluminatul festiv în oraș.
De asemenea, primarul Ovidiu Crețu a deschis oficial și Târgul de Crăciun din jurul Bisericii Evanghelice, unde au fost amplasate 30 de căsuțe în care expozanții vor vinde diverse produse, de la produse tradiționale, la produse de artizanat și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă.
În plus, în fiecare seară, pe scena amplasată în fața bradului natural împodobit, vor avea loc spectacole de colinde. Primul ansamblu care a susținut un scurt spectacol a fost cel din Dumitra – ”Flori Dumitrene”.
Pietonalul are aceleași decorațiuni ca și anul trecut.
Primarul Crețu a aprins luminile în zona centrală a orașului, iar pe 1 decembrie, de la ora 18:00, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, le va aprinde pe cele din Piața Petru Rareș.
În ceea ce privește evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, acestea vor fi organizate de Primăria Bistrița în colaborare cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. De 1 Decembrie, la Bistrița vor avea loc o serie de acțiuni menite să marcheze 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.
Iată programul complet: