Un apel înregistrat, marți seara, la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui accident rutier pe raza municipiului Bistrița.
Din primele informații se pare că un autoturism a intrat într-un stâlp al pasarelei din zona Dedeman, strada Industriei.
Deocamdată nu se cunosc mai multe date, iar în zonă intervin echipajele specializate pentru a acorda primul ajutor.
Se pare că o persoană a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viața.
ACTUALIZARE 1
Evenimentul rutier s-a produs, marți seara, în jurul orei 18:15 , pe strada Industriei din municipiului Bistrița.
Apelul înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța că mașina ar fi căzut de pe o pasarela suspendată din zonă, însă, ulterior s-a stabilit că aceasta s-ar fi izbit puternic de unul dintre stâlpii care susțin pasarela.
În urma impactului, mașina s-a transformat într-un morman de fiare și o persoană a decedat.
”Autoturismul a intrat în stâlpul pasarelei, a fost găsită o victimă care prezenta leziuni incompatibile cu viata” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița.
La această oră, intervenția echipajelor este în plină desfășurare, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
ACTUALIZARE 2
Victima care și-a pierdut viața în accidentul rutier era chiar șoferul autoturismului, un tânăr de 27 de ani. Acesta se afla singur în mașina marca BMW.
”Un bărbat de 27 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a pasarelei din zonă. În urma accidentului rutier a rezultat decesul șoferului. În prezent polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzei care a dus la producerea accidentului” a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma impactului, tânărul a fost aruncat din autoturism, fiind găsit la câțiva metri distanță.
In reportajul Tv, o tarancuta : … eram cu caruta, daca nu ne dadeam la o parte ne lovea ! Ha !!! Caruta facand drifturi pe sosea ! Atelajul (ne)platitor de impozit pe un drum national, cortorareasa vomandu-si cu zambetul pe buze veninul pe nenorocitul care si-a dat viata ca sa evite impactul si sa-i salveze viata ! Romania 100 ? Da, Romania 100, adica ne vor mai trebui 100 de ani sa ajungem lumea civilizata din urma !