Un bistrițean care a ales să își cumpere un telefon mobil de pe internet a fost înșelat de o tânără de doar 17 ani din Galați. Aceasta a postat un anunț pe un site de profil în care preciza că vinde un telefon mobil la prețul de 500 de lei. Bistrițeanul a contactat-o, i-a virat banii și a așteptat să primească pachetul. Surpriză de proporții însă când i-a ajuns coletul bărbatului. În pachet nu se afla nicidecum telefonul comandat, ci un calculator vechi, așa că, bistrițeanul a apelat la polițiști și le-a povestit pățania.
”La data de 5 decembrie, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar de înșelăciune, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat o tânără, de 17 ani, din Galați, bănuită de comiterea faptei. Polițiștii au stabilit faptul că la data 29 noiembrie, un bărbat din Bistrița ar fi dat curs unui anunț de vânzare a unui telefon mobil, postat de către tânăra din Galați. Astfel, acesta a achitat suma de 500 de lei, însă a primit un calculator vechi, fără valoare” arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Din fericire, prejudiciul cauzat, în valoare de 500 lei, a fost recuperat, iar cercetările continuă de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale.