Grav accident rutier în Josenii Bîrgăului. Două persoane au rămas încarcerate!

Un grav accident de circulație s-a produs, marți seara, pe DN 17, pe raza localității Josenii Bîrgăului.

Din primele informații, se pare că două autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului una fiind aruncată într-un șanț de pe marginea drumului. Două persoane au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinii.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje, atât de descarcerare, cât și de prim ajutor și terapie intensivă mobilă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud..

Pompierii au reușit să scoată cele două victime din mașini, iar medicii le-au acordat primul ajutor.

”Victimele au fost extrase de către echipajul de descarcerare și predate echipajelor medicale, conștiente, cooperante” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă.

Ambele autoturisme se pare că circulau pe direcția Bistrița – Valea Bârgăului, iar accidentul s-ar fi produs pe fondul unei depășiri. Polițiștii bistrițeni efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care accidentul s-a produs.

ACTUALIZARE

Pe DN 17, în Josenii Bîrgăului, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Coșbuc care circula pe direcția de mers Bistrița spre Vatra Dornei a virat stânga pentru a intra pe o stradă secundară, moment în care a fost acroșat de un alt autoturism care circula pe aceeași direcție de mers și care era angajat în depășirea acestuia, ce era condus de un tânăr de 23 de ani din Republica Moldova. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a fost proiectat în șanțul din afara părții carosabile. În urma accidentului șoferul de 23 de ani și un alt tânăr care se afla în același autoturism, ambii din Republica Moldova, au fost accidentați. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative” declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: arhivă

error: Content is protected !!