În săptămâna 14 – 18 ianuarie se dă startul concursului „Hai să scăpăm Bistrița de poluarea cu plastic!” – ediția a II-a, în care s-au înscris 11 unități de învățământ din municipiul Bistrița și anume: Școala gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială nr. 4, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Liceul Tehnologic Agricol, Liceul Tehnologic de Servicii, Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Grădinița „Trenulețul Veseliei” și Grădinița nr. 13.
Concursul se desfăşoară pe o perioadă mai extinsă – din ianuarie până la începutul lunii iunie – şi constă în colectarea lunară a deşeurilor tip „PET” în unitățile de învățământ.
Se vor acorda premii astfel:
– premiul I în valoare de 2.000 lei;
– premiul II în valoare de 1.500 lei;
– premiul III în valoare de 1.000 lei;
– premiul „Juniorii colectării”, în valoare de 1.500 lei, pentru grădinița care colectează cei mai mulți saci de deșeuri tip PET.
Participanții în concurs trebuie să vină cu idei practice de reducere a cantităţilor de deşeuri din plastic prin renunțarea la folosirea produselor de unică folosință, gen: flacoane, plase, pungi, pahare, veselă și farfurii de unică folosință etc.
Cele mai interesante idei vor fi selectate pentru promovarea bunelor practici, iar cea mai practică idee va fi premiată cu 1.000 de lei. Imaginile de la acțiuni pot fi transmise Primăriei Bistrița, urmând să fie postate pe pagina de facebook „Bistrița renunță la plastic!”.
Parteneri în acest concurs sunt Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și S.C. Supercom S.A. – filiala Bistrița-Năsăud.