Vrei un JOB fain, la Poliție? Se fac angajări din sursă externă pentru funcția de purtător de cuvânt la Biroul șefului MARE! Venitul BRUT e de 1.000 de euro/lună, pentru-nceput!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud a scos la concurs 1 post de ofiţer specialist I (purtător de cuvânt) la Serviciul Cabinet al IPJ Bistrita-Nasaud!

Condiții:

– studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul dintre următoarele profiluri/domenii/specializări: ştiinţe juridice, ştiinţe administrative, ştiinţe economice, psihopedagogie, ştiinţe umaniste, ştiinţe ale comunicării, ştiinţe inginereşti, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică;

sau

– studii universitare de licenţă, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) într-unul din următoarele domenii fundamentale: ştiinţe sociale sau ştiinţe umaniste şi arte (ramura de ştiinţă filologie);

Veniturile BRUTE ale unui ofițer de Poliție (debutant) sunt de aproximativ 1.000 de euro! 

Înscrierile pentru postul de la I.P.J. Bistriţa-Năsăud se fac personal, la sediul unităţii din municipiul Bistriţa, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 1-3, corpul de clădire D (intrarea comună cu Centrul Medical Judeţean al M.A.I. / Parcarea Poliţiei municipiului Bistriţa), etajul II, în perioada 14.01 – 22.01.2019, numai în zilele lucrătoare, în intervalul orar 11,00-14,00.

Ce trebuie să facă un purtător de cuvânt:

– participa la emisiuni ale unor posturi de radio si televiziune si prezinta punctul de vedere oficial al conducerii inspectoratului ;

– desfasoara activitati de popularizare a actelor normative prin elaborarea unor materiale de presa care au acest obiect.

– organizeaza si coordoneaza activitatea de relatii cu publicul, precum si primirea cetatenilor in audienta ;

– asigura prin intermediul mass-media si prin mijloacele de comunicare proprii informarea populatiei cu principalele rezultate ale activitatii politiei si marketingul de imagine al inspectoratului elaborareaza materiale informative pentru conducerea inspectoratului si a altor institutii cu privire la starea infractionala, rezultatele unor actiuni specifice intreprinse pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale;

DESFĂŞURAREA CONCURSULUI (PROBELE DE CONCURS)

Concursul va consta în desfăşurarea următoarelor probe:

– Proba practică;
– Test scris, rezolvarea unui test-grilă;

Proba practică (are caracter eliminatoriu).

Proba practică va fi proiectată astfel încât să se aprecieze cât mai corect potenţialul de utilizare în context profesional a acelor aptitudini şi abilităţi personale care sunt indispensabile realizării atribuţiilor postului şi poate consta, în funcţie de atribuţiile postului scos la concurs, în demonstrarea unor abilităţi, cum ar fi: redactarea unor instrumente de lucru în relaţia cu presa, intervenţie într-o situaţie standard, descriere a unei situaţii standard observate etc.

Conform calendarului aprobat, proba practică se va desfăşura în perioada 13.03-15.03.2019. Proba practică este probă de concurs eliminatorie.

Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

Condiții pentru candidați: 

– să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;

– să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

– să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

– să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

– să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
nu trebuie să aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;

– să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (condiţie ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale);

– dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă.

Data, ora şi locul unde se va desfăşura proba practică se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor, şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, la telefon 0263/203113 sau 0263/203114.

CLICK să vedeți conditiile de participare la concursul pentru purtator de cuvant

error: Content is protected !!