Strada RODNEI: 5 tineri DROGAȚI cu „legale” au fost surprinși de un jandarm aflat în timpul liber! Sunt cercetați pentru DEȚINERE și CONSUM!

În după-masa zilei de sâmbătă, 19 ianuarie, un jandarm aflat în timpul liber a zărit pe strad Rodnei, 5 tineri care se aflau sub influența unor substante halucinogene necunoscute. Dintre aceștia unul zăcea inconștient în zăpadă.

După ce a verificat starea acestuia și a celorlalți 4 tineri, jandarmul a solicitat intervenția colegilor aflați în serviciu. Unul dintre tineri avea asupra sa și un plic cu o substanță vegetală necunoscută.

Cercetați pentru DEȚINERE și CONSUM! 

 

Cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de consum, respectiv deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, conform prevederilor, legii nr 143 din 2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, art. 4 și a legii nr. 194 din 2011, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, art. 2, lit. f.

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, au fost conduse la sediul Poliției pentru luarea măsurilor legale care se impun.

error: Content is protected !!