În cartierul Unirea din municipiu, pe strada Școlii, Primăria Bistrița intenționează să amenajeze un teren de sport, astfel încât copiii care locuiesc aici să aibă la dispoziție un spațiu adecvat unde să facă mișcare.
Administrația locală a comandat un studiu de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții, pentru a vedea ce costuri implică, documentul fiind realizat de o companie din Tîrgu Mureș. Studiul de fezabilitate va intra în dezbaterea ședinței ordinare de Consiliu Local Bistrița în data de 31 ianuarie.
”Prin realizarea acestui obiectiv de investitii se urmărește îmbunătăţirea şi revigorarea activității sportive a locuitorilor din municipiul Bistrița localitatea componenta Unirea. La nivelul localității, în urma realizării investiției, toți locuitorii vor beneficia de infrastructura și serviciile publice îmbunătățite prin:
- asigurarea unor condiții calitative ridicate pentru practicarea diferitelor sporturi;
- asigurarea unei infrastructuri îmbunătățite pentru petrecerea timpului liber;
- asigurarea atragerii tinerilor către mișcare în aer liber în detrimentul activităților sedentare prin crearea unui teren de sport cu un nivel ridicat al standardelor;
- adăugarea unui plus valoare însemnat pentru zonă prin crearea unui teren multifuncțional în aer liber, cu un impact vizual plăcut, în conditii calitative ridicate, cu o durată de viață mare și cu costuri de exploatare reduse” arată Primăria Bistrița.
Amenajarea terenului de sport prevede:
– construirea unui teren de sport multifuncțional cu dimensiunile maxime de 42.20 x 22.20 m, cu gazon artificial;
– construire vestiar cu dimensiunile maxime de 6,68 x 4,36 și regim de înălțime P;
– construire tribună cu 30 de locuri;
– împrejmuire realizată din stâlpi metalici cu înălţimea de 6m (peste nivelul solului) din țeavă rectangulară. Împrejmuirea cu înălțime de 6 m se realizează din plasă metalică împletită;
– instalație electrică de iluminat dotată cu 12 lămpi cu LED de 150 W, fiecare.
Terenul de sport va fi unul multifunctional, pe care se vor practica următoarele sporturi: fotbal, handbal, volei, baschet și tenis de câmp. Acesta va fi amenajat pe strada Școlii.
În ceea ce privește costurile unei astfel de investiții, acestea sunt estimate la 533.000 de lei.
Sursa de finanțare pentru acest obiectiv de investiții ar putea fi chiar bugetul local al municipiului Bistrița.