Sfârșit tragic pentru o persoană dată dispărută încă de sâmbătă. A fost găsită decedată sub un pod din localitatea Ilva Mică

După ce duminică, un apel înregistrat la numărul unic de urgență 112 anunța că o persoană a fost găsită decedată sub un podeț din zona Valea Căstăilor din municipiul Bistrița, luni dimineața, un alt apel la 112 anunța o situație similară, petrecută pe raza localității Ilva Mică.

O persoană de circa 30 de ani a fost găsită înghețată sub podul Sângeorzului spre Valea Remetea, anunță purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

La fața locului a fost direcționat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud din Substația Năsăud, însă zona este una greu accesibilă din cauza stratului mare de zapadă. Astfel, în sprijinul echipajului au sărit localnicii, iar salvatorii sunt transportați cu ajutorul unei sănii spre locul indicat.

Din primele informații, se pare că persoana în cauză ar fi fost dată dispărută de familie încă de sâmbătă. Și polițiștii bistrițeni au pornit înspre zona indicată pentru a efectua cercetări.

ACTUALIZARE

”Echipajul medical a ajuns la fața locului și a găsit o persoană de sex masculin, de aproximativ 30 ani, dispărut de acasa de sâmbătă. Bărbatul era înghețat în zapadă, declarat decedat la fața locului” a mai declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

error: Content is protected !!