Un raport întocmit de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița-Năsăud și prezentat, miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural arată că în județ există din ce în ce mai multe cereri de înmatriculare a autovehiculelor. Într-un singur an, la nivel județean, parcul de autovehicule a crescut cu aproape 10.000 de unități, adică o creștere de aproximativ 10 la sută în anul 2018, față de perioada similară a anului 2017.
Astfel, potrivit datelor oficiale, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, la data de 1 ianuarie 2018 erau înmatriculate un număr de 101.476 vehicule, iar la finele anului 2018, adică la 31 decembrie 2018, în evidențe figurau 111.101 vehicule, semn că a crescut parcul auto cu 9.625 de vehicule.
”După cum vedeți, o creștere spectaculoasă de aproape 10 la sută, ceea ce e foarte mult pentru un județ așa mic cum e al nostru și iată explicația de ce suntem tot mai aglomerați și nu mai găsim locuri de parcare. Avem o creștere de 10 la sută într-un an” a declarat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, care a prezentat aceste date, miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud.
În ceea ce privește conducătorii auto, în județul Bistrița-Năsăud existau la finele anului trecut, 110.778 conducători auto înrefgistrați în evidența informatizată, ceea ce reprezintă o creștere cu 6.627 de conducători auto față de anul 2017.
De asemenea, în județ există 39 de școli de șoferi, dar și aproape 170 de instructori autorizați și 9 laboratoare psihologice pentru testarea viitorilor conducători auto.