Administrația din Beclean derulează o serie de proiecte de finanțare nerambursabilă, din fonduri europene, guvernamentale (programul ANL) sau prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Infrastructura din sănătate este una din priorități și în acest sens se află în derulare 2 proiecte majore:
– construcția unui cartier de blocuri ANL, proiect aflat în derulare
– modernizarea Spitalului Orășenesc și dotarea cu aparatură de ultimă generație, proiect în valoare de 2.2 milioane de euro.
Blocuri ANL-uri pentru tineri este aproape gata, iar după recepția-finală Consiliul Local va stabili condițiile de repartizare a locuințelor. Noul bloc va avea 24 de locuinţe, destinate exclusiv închirierii, pentru specialiştii din sănătate care lucrează la Spitalul Orăşenesc din Beclean.
Valoarea investiției este de 3,4 milioane de lei, iar blocul va avea 12 locuințe cu o cameră și alte 12 cu două camere. Administrația locală din Beclean speră că lucrările vor fi încheiate până la finele acestui an.
Modernizarea Spitalului Orășenesc Beclean implică refacerea totală a interioarelor (la nivel european), cu toate dotările de înaltă tehnologie (aparatură medicală) și inclusiv reabilitarea spațiilor exterioare (alei, parcări, drumuri din interior, spații verzi).
După finalizarea acestui proiect, Becleanul va putea oferi servicii de calitate superioară. Spitalul Orășenesc din localitate deservește orașul Beclean și 13 comune învecinate.
Orașul Beclean se numără printre orașele cu cele mai multe locuințe ANL, raportat la numărul de locuitori, existând circa 300 de astfel de locuințe. În acest mandat, Nicolae Moldovan și administrația pe care o conduce a atras resurse financiare pentru construcția unui ANL pentru medici, urmează 1 bloc ANL pentru funcționari si 1 bloc social, vis-avis de CTI, in zona fostului punct termic.