Președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan e nemulțumit de modul în care administrația condusă de Ovidicu Crețu gestionează banul public. Investițiile promise la întocmirea bugetului NU se mai realizează și astfel Primăria Bistrița rămâne cu bani în conturi… aspect care poate fi considerat o neputință în gestionarea investițiilor de interes public.
„Mai bine de un an i-a trebuit primarului Creţu să afle că municipiul Bistriţa are un buget cu peste 3 milioane de euro mai mic, în urma marilor reforme fiscale ale Guvernului Dragnea-Dăncilă.
Sigur că atunci când îţi dau banii pe dinafară nu observi că îţi lipseşte ceva. Ovidiu Creţu rămâne anual cu peste 5 milioane de euro în Trezorerie, fiindcă la început de an, când se aprobă bugetul, se alocă bani pentru drumuri şi şcoli, dar ele nu se mai fac şi banii rămân în cont. De ce nu se fac? Păi dacă te ocupi de dimineaţa până seara de Pârtia de schi, de Nunta Zamfirei şi de organizarea gulaşului unguresc, n-ai timp să asfaltezi şi să construieşti şcoli, grădiniţe şi pieţe.
Domnule primar, ce v-a zis Dragnea? V-a explicat cum poate un baron de Teleorman să conducă o ţară? Ce puteţi învăţa de la unul care a adus judeţul (pe care l-a condus 20 de ani)în topul săracilor? Eu zic să nu mai faceţi excursii la Bucureşti şi să vă apucaţi de treabă că mai aveţi vara asta la dispoziţie şi gata.” – a postat Hangan pe pagina de facebook.