Deputatul Ionuț Simionca a susținut, marți, într-o declarație politică depusă la Parlament că liderii coaliției de guvernare “au demonstrat, prin Bugetul pe 2019, că nu au nimic în comun cu agenda românilor, respingând, de exemplu, proiecte de miliarde de lei pe care locuitorii din județul Bistrița-Năsăud și le doresc cu adevărat”.
Deputatul Ionuț Simionca, a propus un număr de 232 de amendamente la Legea Bugetului de Stat pe 2019, care au avut la bază solicitările primarilor și ale cetățenilor din județul pe care îl reprezintă în Camera Deputaților, toate strânse pe parcursul întâlnirilor pe care le-a avut de-a lungul timpului.
“Concret, am propus finanțarea unor proiecte cum ar fi: studii de fezabilitate pentru Autostrada Nordului, pentru centura Municipiului Bistrița și pentru centura orașului Beclean, rețea de alimentare cu apă în cartierul Slătinița, reabilitarea Școlii Primare din cartierul Slătinița în vederea amenajării unui grup sanitar (în momentul de față fiind o toaletă în curtea școlii), modernizare drumuri în cartierul Slătinița și construirea rețele de alimentare cu gaze naturale în 51 de comune ale județului Bistrița-Năsăud și multe altele” a spus deputatul bistrițean.
Simionca a propus și refacerea infrastructurii rutiere în municipiul Bistrița, construirea a două grădinițe noi, cu program prelungit, în oraș, precum și instalarea de bariere și semnal acustic la nivel cu trecere de cale ferată în Susenii-Bîrgăului și Livezile. Toate proiectele sale presupuneau alocarea sumei de 3,4 miliarde de lei pentru investiții în ridicarea nivelului de trai a locuitorilor județului Bistrița-Năsăud.
“În 2019, Puterea a arătat că nu are nimic în comun cu proiectele cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud, respingând, de exemplu, în comisiile de specialitate din Parlament, cele 232 de amendamente pe care le-am propus la Legea Bugetului de stat pe 2019. Prin programul din Parlament legat de dezbaterile pe bugetul pe 2019 și prin respingerea în bloc a amendamentelor Opoziției, actuala putere PSD-ALDE nu face altceva decât să demonstreze că nu are viziune, că are apucături autoritare și că e convinsă că îi poate minți la infinit pe români”, a mai evidențiat deputatul PMP.
La finalul declarației sale politice, Ionuț Simionca a declarat că va vota împotriva Bugetului de stat pe 2019 și că va continua să se lupte pentru proiectele în favoarea celor ce l-au votat: “Pentru aceste motive, nu voi vota Bugetul de stat pe 2019, dar voi lupta în continuare pentru a impune proiectele la care aspiră bistrițenii și năsăudenii care m-au trimis în Parlament!” a încheiat Simionca.