Începând cu noul an școlar 2019 – 2020, este posibil ca elevii să nu mai aibă parte de vacanţa intersemestrială din luna februarie, a anunțat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a prezentat, marți, proiectul privind structura anului școlar viitor. Proiectul urmează a fi pus în dezbatere publică.
Mediafax arată că începând cu anul școlar 2019 – 2020, se propune ca semestrul I să aibă 15 săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019. Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Vacanţa de iarnă este programată în perioada 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială. În acest fel, Ministerul Educaţiei Naţionale vrea să evite fragmentarea accentuată a anului şcolar, arată Mediafax.
Semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie până pe 12 iunie 2020.
Pentru clasele care finalizează învăţământul liceal, anul şcolar va avea 33 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 29 mai 2020. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 5 iunie 2020.