22 Martie – Ziua Mondială a Apei

Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993.

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.Tema Zilei Mondiale a Apei pentru anul 2019 este ,, nimeni nu este lăsat în urmă “ și își propune să atragă atenția asupra faptului că , astăzi miliarde de oameni nu beneficiază de acces la apă potabilă sigură în casele lor , în școli sau acolo unde muncesc și se luptă să supraviețuiască și să facă față nevoilor zilnice.

Toate colectivităţile umane s-au constituit şi s-au dezvoltat de-a lungul râurilor şi a lacurilor. Nu este de conceput dezvoltarea modernă a unei localităţi, dezvoltarea economiei, fără un sistem dezvoltat de alimentare cu apă şi de canalizare, fără acţiuni de protejare a resurselor de apă.Utilizarea durabilă a apei înseamnă satisfacerea necesităţilor de apă ale prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface necesităţile lor şi fără a pune în pericol ecosistemele. În prezent se estimeaza că peste 2 miliarde de oameni nu au acces la apa potabila, fiindu-le afectate sănătatea, mijloacele de trai si educația.

Deși populația lumii a crescut și se află în continuă creștere resursele de apă au rămas aceleași .

Peste 30% din resursele mondiale de apă sunt localizate în Asia. Pe locurile următoare se află America de Sud (cu 27%) și America de Nord (18%). Cele mai vitregite zone de lipsa apei sunt Orientul Mijlociu și Africa de Nord care dețin, împreună, doar 0.32 % din totalul apei de pe glob.

Apa este considerată aliment și este mai importantă chiar decât mâncarea.Un om poate supraviețui fără să mănânce aproximativ o lună, dar fără apă doar o săptămână. Aceasta ne ajută să absorbim nutrienții din mâncare, să o digerăm, determină menținerea temperaturii optime corporale și filtrează multe toxine.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fiecare dintre noi are nevoie de minimum 100 de litri de apă pe zi pentru acoperirea nevoilor directe – consum intern, igienă corporală, pregătirea alimentelor etc. Însă, pe glob, există diferențe foarte mari în ceea ce privește consumul de apă între diferite țări: americanii consumă, de exemplu, de 5 ori mai multă apă decât europenii (500 litri vs. 100 litri), în timp ce locuitori din țări precum Gambia trebuie să se mulțumească doar cu 4.5 litri.

Agricultura înghite cele mai mari cantități de apă din lume – aproape 70% din apa dulce, preluată din lacuri, râuri sau pânze freatice.

SĂ PREȚUIM FIECARE PICĂTURĂ DE APĂ !
SĂ PĂSTRĂM APELE CURATE !

DIRECTOR GENERAL 
ING. ȘANDRU ION

One comment

  1. Vreti apa curata si panza freatica nepoluata ? Atunci domnilor politruci, prin Cabinetele medicale veterinare, inventariati toti detinatorii de animale domestice si :
    -ori fortati-i neconditionat ( de faptul ca ” prosti, da multi si voteaza ” ) sa isi faca fose septice dupa un proiect si procedura de executie prin Comisia de disciplina in constructii ;
    – ori sa le interziceti cresterea de astfel de animale in gospodariile proprii, mai ales in intravilanul localitatilor, fara acordul vecinilor de pana la 300 de metri si fara sa aiba fose sptice si platforme betonate ptr gunoiul si pisalaul deversat efectiv in panza freatica , iar acestea lucrari sa fie dupa o procedura si la un anumit standard prevazut prin acte normative , nu lasate la indemana ciu.ci.ume.tilor, care au tabarat de la sate peste noi orasenii , aducand cu ei toate vitele , porcii si gainile ETC. , le tin in conditii improprii normelor de igiena, sanatate publica si protectia mediului
    si culmea, ca autoritatile publice, NICI NU VAD SI NICI NA-UD… da… -i dau inainte cu ” APA CURATA ” …

error: Content is protected !!