Consilierul local Sorin Hangan ia atitudine față de modul în care Primăria Bistrița abordează investițiile din bani publici. Modernizarea Pieței Decebal este o promisiune de campanie, care se va realiza în campania electorală… dar NU cum s-a promis, ci doar pe alocuri: se va schimba acoperișul și mesele comercianților vor fi vopsite! Președintele PNL pe Bistrița solicită modernizarea din temelii a obiectivului, nu doar o cârpire electorală.
„De când sunt consilier local, din 2012, votăm modernizarea Pieţei Decebal. Alocăm bani, se fac declaraţii şi asta e tot. Acum, mai marii noştri aleşi din Primăria Bistriţa, ne anunţă că în sfârşit piaţa va fi reabilitată.
Nu văd cum ar putea fi reabilitată piaţa, domnule primar. Aşa aţi vrut să faceţi şi cu ştrandul. Să-l reparaţi că e bun şi aşa. Până la urmă aţi acceptat propunerea PNL şi astăzi avem un ştrand normal. Vrem să avem o piaţă modernă domnule primar, nu să vopsim mesele din piaţă şi să închidem cu termopan. Vrem o piaţă în care să fie un comerţ civilizat, european, cu temperatură controlată şi vara şi iarna, cu produse proaspete care pot fi depozitate în condiţii de climatizare. Nu vrem să mai reparăm, domnule primar. Nu mai merge aşa!” – a postat Sorin Hangan .