FOTO: Mobilizare exemplară în campania ”Întinde mâna pentru o cauză bună!”

 

Peste 100 de cadre didactice și apoximativ 1.000 de elevi din școlile din județul Bistrița-Năsăud au venit în sprijinul proiectelor desfășurate de Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin participarea activă la campania intitulată ”Întinde mâna pentru o cauză bună!”, organizată de Liceul Tehnologic Agricol Bistrița în parteneriat cu Crucea Roșie Filiala Bistrița-Năsăud.

Campania s-a derulat în perioada 25 februarie – 25 martie 2019, iar în cadrul acesteia s-au putut dona alimente neperisabile (făină, ulei, zahăr,orez, paste făinoase, conserve de carne sau peşte, conserve de legume, biscuiţi etc.) și produse de igienă (săpun solid, detergent, produse de curățare etc.).

Potrivit directorului Marius Moldovan din cadrul Crucii Roșii Bistrița-Năsăud, s-au colectat circa 3 tone de alimente și produse de igienă.

Grupul țintă al campaniei au fost beneficiarii din centrele rezidentiale pentru vârstnici Cușma, Maieru, Tîrlisua și de la Cantina Socială din Bistrita ce apartine Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, coordonata de către preotul Marius Pintican, unde servesc masa, zilnic, un număr de circa 200 de persoane aflate în situații de dificultate socială sau risc social. Prioritate au aici, în baza anchetelor sociale, copiii orfani, cei proveniți din familii monoparentale, familiile numeroase aflate în situație de criza sociala, persoanele vârstnice sau cu nevoi speciale cazate permanent în centrele pentru vârstnici, persoanele vârstnice cu venituri reduse, tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii, până la terminarea acestora, persoanele cu dizabilitati și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri”, a mai precizat Marius Moldovan.

”Un grup organizat format din voluntari ai Crucii Roșii, coordonați de domnul Director Psih. Marius Moldovan și reprezentanți ai Liceului Tehnologic Agricol Bistrița și Școlii Gimnaziale Nr. 4  au adus alimentele și produsele de igienă la Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din Bistrița, unde zilnic este oferită masa de prânz pentru 80 de persoane nevoiașe și la Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale de la Cușma, Maieru și Tîrlișua în care sunt îngrijite 100 de persoane vârstnice, cu nevoi speciale sau asistați social”, a declarat preotul Marius Pintican, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Bistrița-Năsăud, potrivit Radio Renașterea.

Școlile implicate în campanie:

  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ TUREAC;
  • LICEUL TEHNOLOGIC SILVIC „TRANSILVANIA” NĂSĂUD;
  • LICEUL TEHNOLOGIC DE SERVICII BISTRIŢA;
  • LICEUL TEHNOLOGIC „GRIGORE MOISIL” BISTRIŢA;
  • LICEUL TEHNOLOGIC „LIVIU REBREANU” MAIERU
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „AVRAM IANCU” BISTRIȚA;
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ SÎNMIHAIU DE CÂMPIE;
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR . 4 BISTRIȚA;
  • COLEGIUL NAȚIONAL „ANDREI MUREŞANU” BISTRIŢA.
error: Content is protected !!