Ce spune expertiza tehnică efectuată în cazul străzii Gorunului, afectată de o alunecare de teren care s-a produs la finalul anului 2017?

 

Strada Gorunului din municipiul Bistrița asigură accesul din DN 17 C (din care se desprinde) spre străzile Ulmului și Valea Rusului. Strada face parte din domeniul public al municipiului Bistriţa, are o lungime de 227 m şi o lățime de 7 m. Amenajarea și modernizarea străzii Gorunului au făcut parte din proiectul „Amenajare drum comunal 8C Bistrita – Slătinița”, lucrările fiind executate în anul 2014 de către compania SC Frasinul SRL şi se află încă în perioada de garantie până în luna noiembrie a anului 2019. La finele anului 2017, compania Frasinul a informat Primăria Bistrița că pe partea carosabilă stângă s-a produs o cedare în lungul străzii ca urmare a intervenției în rambleul existent, în aval de stradă, prin constructia de case de locuit. Suprafața afectată de alunecarea de teren a fost de circa o treime din lățimea drumului, subiect prezentat de Ziar de Bistrița AICI.

În acest context, Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Bistrița a sesizat, conform prevederilor legale, Inspectoratul Judetean în Constructii Bistriţa-Năsăud cu privire la accidentul tehnic produs, instituție care la rândul său a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a stabili cauzele şi măsurile care se impun a fi luate în vederea asigurării cerinţelor de rezistentă mecanică şi stabilitate, siguranţă şi accesibilitate în exploatare a constructiei.

De asemenea, în acest caz s-a mai dispus luarea unor măsuri de semnalizare şi izolare corespunzătoare a zonei. Primăria Bistriţa, prin direcţiile de specialitate, a realizat aceste măsuri, printr-o semnalizare corespunzătoare a zonei afectate. Totodată, s-a efectuat o expertiză tehnică în vederea demarării procedurilor pentru executia lucrărilor de consolidare a taluzului străzii, expertiză prin care se propune realizarea unui zid de sprijin, astfel încât să se evite probleme de acest gen pe viitor, întrucât mai există zone în care s-ar mai putea produce incidente similare.

Iată ce se arată în expertiza tehnică întocmită de compania Drumex SRL din Cluj Napoca:

Întreaga expertiză poate fi consultată AICI.

Astfel, prin expertiză se propune realizarea unor lucări în regim de urgență, întrucât, există pericolul accentuării fenomenului deja produs.

În acest sens, Primăria Bistrița caută o formă care să întocmească documentațiile necesare pentru avizarea lucrărilor de intervenție, companiile interesate putând depune ofertele de preț până la data de 24 aprilie. Municipalitatea este dispusă să plătească circa 18.000 de lei pentru aceste servicii.

De asemenea, în ceea ce privește strada Gorunului, în proiectul de buget pe anul 2019, Primăria Bistrița a prevăzut suma de 820.000 de lei pentru intervenții în regim de urgență la această stradă.

error: Content is protected !!