FOTO/VIDEO: Primul bloc ANL cu locuințe pentru specialiștii din sănătate din Bistrița, recepționat. Săptămâna viitoare, chiriașii vor primi cheile noilor locuințe

Blocul ANL cu 24 de unități locative destinate exclusiv specialiștilor din sănătate și construit pe raza municipiului Bistrița este gata, autoritățile județene împreună cu specialiști ai Agenției Naționale pentru Locuințe efectuând recepția finală a lucrărilor.

În această dimineață a avut loc recepția tehnică a lucrărilor la cele 24 de unități locative care sunt destinate tinerilor specialiști din sistemul de sănătate. Urmează să facem protocoalele finale de predare-primire a acestor locuințe”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Emil Radu Moldovan a mai completat că săptămâna viitoare noile locuințe vor fi repartizate celor 20 de medici, dintre care 18 din sistemul public și doi din sistemul privat. Blocul ANL are 24 de unități locative cu una și două camere.

În prezent sunt repartizate 20 de unități locative din cele 24, mai precis 13 apartamente cu două camere și 7 garsoniere. Sunt 18 medici și farmaciști din sistemul public și doi din mediul privat pentru că aceste locuințe se adresează tinerilor din sistemul de sănătate. Cei din mediul privat cred că sunt un stomatolog și un farmacist”, a mai spus președintele CJ, Emil Radu Moldovan.

Și celelalte 4 unități locative care nu au fost încă ocupate vor fi repartizate doritorilor.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/2872118832806148/

Valoarea investiției a fost de 3,1 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a fost de circa 500.000 de lei, sumă investită în viabilizarea terenului și amenajarea unui zid de sprijin, a  locurilor de parcare și a spațiilor verzi.

Lângă acest bloc va mai fi construit unul cu încă 24 de unități locative, acestea urmând să fie destinat tinerilor care lucrează în instituții publice. De asemenea, se precede ca în acea zonă să mai fie construit un alt bloc cu 12 unități locative.

Potrivit directorului general adjunct al ANL, George Stan, până acum, în județul Bistrița-Năsăud au fost construite prin ANL peste 1.200 de unități locative și 21 de case prin programul locuințe sociale pentru romi.

Totodată, programul ANL continuă, urmând să mai fie construite locuințe de acest tip și în Bistrița, Lechința, Năsăud sau Bistrița Bârgăului.

One comment

  1. Balan Marius - contribuabil

    Treaba buna. Felicitari CJ si domnului Presedinte RADU MOLDOVAN pt. aceste preocupari cu adevarat gospodaresti.

error: Content is protected !!