Procesiunea de Florii va avea loc sâmbătă! Mitropolitul Andrei va fi prezent la BISTRIȚA

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, va avea loc a cincea ediție a Procesiunii de Florii, în sâmbăta de Florii, 20.04.2019.

 

Procesinea va începe de l orele 17, la biserica cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi ” de pe strada A. Odobescu, unde Înaltpreasfințitul va binecuvânta ramurile de salcie care vor fi oferite credincioșilor.

TRASEUL

Procesiunea religioasă se va desfășura pe următorul traseu: str. A.Odobescu, Bulevardul Republicii, P-ța Petru Rares, P-ța Unirii – Protopopiatul Ortodox, unde la biserica de la ”Corona”, se va oficia la orele 18 slujba Vecerniei, după care ”Grupul de Copii de la Programul After School ” Sfântul Stelian” Bistrița și Ansamblul de muzică tradițională al Liceului de muzică ”Tudor Jarda” vor susține un concert de pricesne.

 

Această manifestare duhovnicească ne aduce aminte de drumul pe care L-a parcurs Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Betania la Ierusalim, înainte cu o săptămână de Pătimirile și Învierea Sa din morți.

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va fi însoțit de preoți, diaconi, călugări și mulțime mare de credincioși cu ramuri de salcie în mâini.
Vă așteptăm cu mult drag la această manifestare religioasă!

Pr. Emanuel Vidican

error: Content is protected !!