VIDEO: Ioan Bogolin: ”Peste 500 de miei, în piața de pe strada Tărpiului, unde funcționează punctul de sacrificare!”

 

Șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin, anunță că pentru Sărbătorile Pascale, oferta cu care au venit ciobanii în piața de pe strada Tărpiului este una generoasă și, în plus, la nivelul județului există și trei abatoare unde se sacrifică miei.

Directorul Ioan Bogolin a anunțat miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural, că în singurul punct temporar pentru sacrificarea mieilor deschis în municipiul Bistrița – pe strada Tărpiului, vor fi disponibili circa 500 de miei. Punctul a fost redeschis miercuri dimineața și va funcționa timp de trei zile, între orele 07:00 – 17:00. Acesta a mai funcționat timp de două zile, săptămâna trecută, în preajma Paștelui catolic, atunci fiind sacrificați 73 de miei.

Azi sunt peste 500 de miei ca ofertă. Nu știm câți cumpărători o să fie și câți o să fie sacrificați”, a declarat Ioan Bogolin.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/651234258642512/

În plus, la nivelul județului Bistrița-Năsăud există și trei abatoare unde se sacrifică miei. ”Aici se pare că se taie mai mult decât în anii trecuți, pe de o parte datorită cerințelor și verificărilor privind bunăstarea animalelor”, a mai adăugat șeful DSVSA.

În ceea ce privește exportul sau schimburile comunitare, Ioan Bogolin a mai arătat că ”și România a început să facă schimburi comunitare mai mult cu produsele rezultate în urma abatorizării decât cu animale vii. Nu este de neglijat că este un număr destul de mare de animale care pleacă în direcția statelor membre. Vorbesc despre miei în această perioadă. (…) Săptămâna trecută erau în jur de 13.000 de miei”, a declarat Ioan Bogolin.

Șeful DSVSA Bistrița-Năsăud a mai completat că, ”față de anii trecuți sunt mai puțini miei vii care pleacă, dar se compensează prin carcasă, prin carne. Sunt destul de multe controale la toate limitele între statele membre în trafic și se verifică bunăstarea animalelor, iar cerințele de bunăstare în ceea ce privește transportul sunt destul de greu de îndeplinit și atunci mulți preferă să taie și să exporte sau să facă schimburi comunitare cu carcase, cu carne și nu cu animale vii și asta ar fi și de dorit pentru că ar fi și benefic pentru România pentru că se obține plus valoare, se dă de lucru la mai multe persoane, iar abatoarele vor avea de lucru. Județul Bistrița-Năsăud a avut patru abatoare. Ar putea să taie pentru jumătate din România. Dacă nu se vor mai face atât de multe schimburi cu animale vii, ci cu carne, va fi în avantajul celor care au investit în abatoare și va fi nevoie de forță de muncă. Oricum este o criză la nivel de abatoare, care se plâng mai mereu că nu au măcelari autorizați care să facă față, mai ales în vârfuri, cum este acum, de sărbători”.

error: Content is protected !!