Un grav accident s-a produs miercuri după-amiaza, într-o zonă greu accesibilă de pe raza comunei Runcu Salvei. Un tractor s-a răsturnat și două persoane au fost rănite.
Una dintre victime, un tânăr de doar 28 de ani, a suferit răni grave și s-a ales cu un picior amputat. Un echipaj SMURD de prim ajutor a fost ajutat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Runcu Salvei și de primarul Pavelea Anchidim să ajungă la victime.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, bărbatul de 28 de ani a fost găsit conștient, însă grav rănit. ”Echipajul de prim ajutor SMUR împreună cu SVSU și primarul au ajuns la victimă, un bărbat care are un membru inferior amputat. Elicopterul SMURD a fost alertat și zboară spre locația indicată”, a declarat Marius Rus.
Prima victima a fost predată de către echipajul de prim ajutor echipajului medical de pe elicopterul SMURD.
”Cea de-a doua victimă a fost găsită la circa 200 m distanță. Primește îngrijiri medicale la locul respectiv. Din primele date, victima este conștientă. Echipajul de terapie intensivă mobilă și Salvamont Bistrița-Năsăud urmează să ajungă dintr-un moment în altul la locul celei de-a doua victime”, a mai declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs într-o pădure din localitate, cele două persoane implicate în accident încercând să transporte cu ajutorul unui tractor un arbore tăiat, însă, autovehiculul s-a răsturnat într-o râpă.
„Într-o pădure situată pe raza comunei Runcu Salvei, un tractor care era condus de un tânăr de 28 de ani, din localitate, s-a rasturnat. În urma accidentului, șoferul și încă un tânăr de 21 de ani, din Runcu Salvei, care se afla în tractor, au fost accidentați. Din primele date se pare că cei doi încercau să transporte un arbore tăiat, moment în care vehiculul s-a rasturnat intr-o râpă” a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvât al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Secției 6 poliție Rurală Năsăud efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
ACTUALIZARE
”A doua victimă (bărbat, 21 de ani) este stabilizată de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Este conștientă, prezintă fractură deschisă de gambă și alte leziuni și traumatisme. Ținând cont de terenul accidentat, greu practicabil tuturor categoriilor de autovehicule, și această victimă va fi preluată de la locul intervenției de către elicopterul SMURD pentru a fi transportată la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mures”, a mai adăugat Marius Rus.
FOTO: ISU B-N