Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat luni, în timpul unei vizite la Bistriţa, că programul Rabla dedicat electrocasnicelor va fi extins, urmând să poată fi accesat și de către primării și instituţii publice.
„Vrem să extindem acest proiect Rabla pentru electrocasnice şi pentru instituţiile statului, deci publice, şi pentru primării şi pentru alte instituţii, pentru că am constatat, din propria instituţie pe care o coordonez şi o conduc, că am reuşit să scot peste 11.000 kilograme de DEE-uri din subsolul Ministerului Mediului. Acolo, calculatoare de nu ştiu câte zeci de ani, televizoare, tot felul de carcase și altele. Peste tot există astfel de deşeuri şi îmi doresc ca în felul acesta să ajutăm autorităţile locale, instituţiile statului să îşi cumpere echipamente noi, care nu consumă energie multă, care ocupă spaţiu puţin, care sunt şi din punct de vedere estetic plăcute ochiului, deci din toate punctele de vedere să avem câştig, începând de la mediu până la plăcere”, a declarat ministrul.
Ministrul Mediului a mai completat că în ceea ce privește programul Rabla pentru electrocasnice destinat persoanele fizice, acesta va începe în scurt timp și, în plus, va beneficia de un buget dublu. Programul destinat persoanelor fizice va fi extins și pentru televizoare şi pentru maşini de spălat vase.