Traficul rutier pe DN 15A, drumul care face legătura între județele Bistriţa-Năsăud și Mureș, s-a desfășurat cu dificultate pe parcursul nopții de joi spre vineri după ce un autotren s-a răsturnat, ocupând parţial partea carosabilă.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, accidentul s-a produs în jurul orei 23:00, la ieşire din localitatea Teaca. Dat fiind faptul că tirul s-a răsturnat parțial pe partea carosabilă, traficul rutier a fost afectat, iar circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe un singur fir, alternativ.
”Pe DN 15 A, un TIR care circula pe direcția Reghin-Teaca s-a răsturnat (parțial pe carosabil). În urma accidentului nu au fost persoane rănite. Ca urmare a accidentului, se circulă alternativ, pe un singur sens, iar în zona polițiștii dirijează circulația”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
La fața locului au intervenit și echipaje ale Inspectoratului Județan pentru Situaţii de Urgenţă, fiind vorba atât despre un echipaj de pompieri care să asigure măsurile de apărare împotriva incendiilor, pentru că în urma accidentului au existat scurgeri de combustibil, dar şi despre un echipaj SMURD de prim ajutor.
Şoferul autotrenului a fost găsit în afara cabinei, fiind conştient și fără leziuni vizibile.
Tirul nu transporta materiale periculoase, iar circulația a revenit la normal în jurul orei 06:00.
FOTO: arhivă