AJOFM organizează sesiuni de consiliere a elevilor cu privire la viitoarele cariere spre care să se îndrepte

btr

 

Începând cu a doua jumătate a lunii mai 2019, consilieri din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud au desfăşurat o serie de acţiuni de informare, consiliere şi orientare profesională în instituţii de învăţământ din municipiul Bistriţa.

Aceste activităţi se desfăşoară, în baza  Protocolului de Colaborare încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa – Năsăud şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud şi au drept scop:

– pregatirea inserţiei pe piaţa forţei de muncă a viitorilor absolvenţi, prin iniţiere în Tehnici de Căutare a Unui loc de Muncă, informare privind tendinţele pieţei muncii şi pregatire pentru Bursele Locurilor de Muncă organizate de AJOFM B-N;

– furnizarea de informaţii privind piaţa muncii, evoluţia ocupaţiilor, libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, consilierea privind cariera, formarea profesională şi ocuparea forţei de muncă, care să le asigure elevilor creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale;

– promovarea măsurilor active de ocupare şi stimulare a absolvenţilor şi tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă;

Cu sprijinul profesorilor diriginţi şi a conducerii unităţilor de învăţământ, s-au organizat seminarii de informare şi consiliere a elevilor claselor a XII-a de la Colegiul Tehnic INFOEL din Bistriţa, Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa, urmând ca în această săptămână acţiunile să continue la Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa şi Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa.

Acţiunile vor continua și la alte licee din judeţ în săptămânile următoare.

error: Content is protected !!