FOTO: Intervenție dificilă în zona Pasul Rotunda. Un bărbat a fost găsit decedat

 

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit joi, pe un drum forestier dintr-o zonă greu accesibilă din Pasul Rotunda, printr-un apel înregistrat la numărul unic pentru situații de urgență 112 soliciându-se intervenția ehipajelor medicale și ale poliției.

Spre locul indicat s-a îndreptat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, precum și pompierii voluntari din cadrul SVSU Rodna, care au fost sprijiniți de un echipaj al Serviciului Salvamont Bistrița-Năsăud.

Cu toate că au ajuns în locul indicat, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 34 de ani. Aceștia au constatat decesul. În zonă au ajuns și polițiștii, iar trupul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat de legiști, urmând să fie efectuată necropsia. Oamenii legii efectuează cercetări în acest caz.

”Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că, într-o zonă greu accesibilă, pe raza comunei Șant, a fost găsită o persoană decedată. La fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauza ca fiind un bărbat de 34 de ani, din Ilva Mare. Cadavrul nu prezintă semne vizibile de violență, însă va fi dispusă necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspetcoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În continuare, polițiștii Secției 7 Politie Rurală Sângeorz-Băi efectuează cercetări care vor stabili toate împrejurările in care a avut loc evenimentul.

FOTO: Salvamont Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!