Cod portocaliu de inundaţii pe râul Şieu, până vineri dimineaţa

 

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi, o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până vineri dimineaţa pe râul Şieu, de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud.

Conform hidrologilor, până vineri, la ora 7:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinul hidrografic al râului Şieu (judeţul Bistriţa-Năsăud). Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinul superior şi mijlociu al bazinului râului Şieu, mai arată hidrologii.

De asemenea, întreg județul Bistrița-Năsăud mai este vizat de o atenționare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, Moldova, Transilvania, local în Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele de deal și de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, arată Administrația Națională de Meteorologie.

În plus, până la data de 3 iunier mai este în vigoare și o informare meteorologică, fiind vizate fenomene precum instabilitate atmosferică accdentuată.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp”, mai arată meteorologii.

 

error: Content is protected !!