Demarate în toamna anului trecut, lucrările privind modernizarea străzii Pajiștei din municipiul Bistrița au fost finalizate zilele trecute, astfel că, bistrițenii care locuiesc pe această stradă vor circula în condiții mult mai bune.
Reprezentanții Primăriei Bistrița spun că în curând vor fi efectuate și marcajele rutiere pe această stradă.
Strada Pajiștei, cu o lungime de 200 de metri, era propusă spre asfaltare încă din anul 2017, însă abia anul trecut au început lucrările și recent au fost și finalizate. Despre lucrările de modernizare a acestei străzi, Ziar de Bistrița a mai scris AICI.
Administrația din Bistrița anunță că pentru încă 17 străzi de pământ din municipiu proiectele tehnice și toate documentațiile sunt finalizate, pentru acestea urmând să se solicite finanțare de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală.