FOTO: Militarii bistrițeni participă la cursuri de perfecționare în cadrul exercițiului multinațional Saber Guardian 19

 

30 de militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” Bistrița au început cursul de acordare a primului ajutor (Combat Life Saver Course), organizat la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, județul Brașov.

”Activitățile se desfășoară în cadrul exercițiului Wind Spring 19, conexat cu Exercițiul Multinațional Saber Guardian 2019, în perioada 4 – 8 iunie, sub îndrumarea plutonierului major Nicolae Tonea, de la Batalionul 817 Artilerie „Petru Rareș”, Prundu Bârgăului și a plutonierului Sabina Molodoi, din Batalionul 405 Sprijin Logistic „Năsăud””, arată ofițerul cu Informarea și Relațiile Publice din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată, locotenent Andreea Mureșan.

Pe parcursul celor cinci zile, militarii vor învăța principalele procedee și tehnici de acordare a primului ajutor, elemente care pot face diferența dintre viață și moarte, în orice împrejurare.

Plutonierul major Nicolae Tonea a participat la șapte misiuni în teatrele de operații, cinci în Afganistan, una în Irak si încă una în Kosovo. Pentru cinci zile, plutonierul major va participa la instruirea celor 30 de militari care participă la cursul de acordare a primului ajutor. În cadrul unității din care provine – Batalionul 817 Artilerie „Petru Rareș”, Prundu Bârgăului, Nicolae Tonea îndeplinește funcția de comandant pluton medical.

„Nu voi uita niciodată privirea militarilor care își puneau viața în mâinile noastre pe timpul executării misiunilor specifice în teatrele de operații. Militarii veniți la curs sunt receptivi și învaţă rapid. Cursul este util pentru toți militarii, deopotrivă, iar exemplele pe care le dau adesea, cu experiențele reale din teatrele de operații, îi determină să-și însușească mult mai rapid noțiunile și deprinderile necesare. Patru misiuni le-am îndeplinit pe funcția de sanitar în cadrul plutonului medical, urmate de trei misiuni pe funcția de consilier și instructor al forțelor afgane, Afgan National Defence Security Forces. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când știi că cineva depinde de tine și trebuie să fii atent la fiecare detaliu care i-ar putea salva viața. Iar pentru mine este foarte important să împărtăşesc camarazilor aceste experiențe și cunoștințe dobândite pe parcursul anilor„, a precizat plutonierul major Nicolae Tonea.

Tot în cadrul exercițiului multinațional Saber Guardian 19, militari din cadrul Batalioanelor 191 Infanterie, 811 Infanterie și 817 Artilerie și cercetași ai Brigăzii 81 Mecanizată General ”Grigore Bălan” au început cursul de observatori înaintați de artilerie, organizat de Batalionul 84 Asigurare Date al Brigăzii 8 LAROM.

Foto: Andreea Mureșan și Emil Moritz

error: Content is protected !!