Polițiștii bistrițeni au oprit în trafic un bărbat din Bistrița care conducea deși nu avea permis de conducere și, în plus, se afla și sub influența băuturilor alcoolice.
”Pe DJ 151, pe raza localității Sângeorzu Nou, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința l-au depistat în trafic pe un bărbat de 42 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere anulat. În urma testării cu aparatul etilotest, a fost indicată o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili alcoolemia”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.