Peste 100 de litri de alcool au descoperit polițiștii într-o mașină implicată într-un accident rutier

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează cercetări  pentru săvârșirea infracțiunii de deţinere de produse accizabile supuse marcării după ce, în urma unui accident petrecut la finele săptămânii trecute pe DN 17, au descoperit într-un autoturism peste 100 litri de alcool.

În data de 8 iunie, pe DN 17, între localitățile Șintereag și Beclean a avut loc un accident rutier ușor, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 79 de ani, din Zagra, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga și a fost acroșat de o autoutilitară. Aceasta era condusă de un tânăr de 20 de ani, din Nimigea de Jos și era angajată regulamentar în depășirea autoturismului. În urma accidentului, un bărbat de 63 de ani, din Zagra, pasager în autoturism, a fost rănit ușor. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La fața locului, polițiștii au descoperit în autoturismul implicat în accident cantitatea de 113,5 litri de lichid incolor, cu miros specific de alcool, ambalat în recipiente din plastic, despre care s-a stabilit faptul că aparține bărbatului de 63 de ani, pasager în autoturism.

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată de polițiști, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru deţinerea de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

error: Content is protected !!