La nivel național, PNL a depus în Parlament un proiect care prevede ca investitorii să fie obligați să facă rețelele edilitare, precum racordarea la apă sau telefonie, cât și realizarea drumului la strat de uzură înaintea emiterii autorizației de construire, anunță consilierul liberal Diana Morar.
În aceste condiții, și liberalii din Consiliul Local Bistrița au cerut ca administrația locală să țină cont de acest aspect și să îi oblige pe investitori să extindă rețelele de utilități înainte de a le emite autorizația de construcție. Doar că acest amendament a fost respins de majoritatea PSD – ALDE din Consiliul Local Bistrița.
„Amendamentul formulat de către noi în acest sens în proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ-ului ce vizează construirea unui ansamblu rezidențial de cinci blocuri P+10 în Zăvoaie, str. Mălinului, unde actualmente nu există nicio rețea de utilități, a fost respins de malaxorul PSD-ALDE din Consiliul Local. Astfel, în prezent se pot construi cele cinci blocuri fără nicio utilitate și fără ca pe viitor autoritatea locală sa poată interveni în vreun fel în sprijinul cetățenilor din zonă sau celor care vor deveni proprietari în noua locație, atunci când vor întâmpina problemele specifice la obținerea și efectuarea racordurilor individuale sau ori de câte ori instalațiile le vor da de furcă din cauza subdimensionării lor raportat la noua configurație a utilizatorilor”, precizează Diana Morar.
Consilierul liberal bistrițean a mai adăugat că infrastructura de apă-canalizare a municipiului nu este pregătită să facă față unor fenomene meteorologice precum cele care au avut loc în ultima perioadă.
„Condițiile meteorologice din ultima perioadă ne-au demonstrat în repetate rânduri că municipiul Bistrita nu este pregătit nici măcar pentru un sezon ploios întrucât infrastructura de canalizare nu face fata provocării preluării apelor provenite ca urmare a fenomenelor meteorologice produse. Una dintre cele mai importante cauze este suprasolicitarea acestora, prin creșterea numărului de racorduri de către noi utilizatori, însă fără a se adapta instalația la noul volum crescut care o solicită. Aceasta a fost în primul rând rațiunea care a stat la baza solicitării grupului de consilieri PNL, evident, neîmpărtășită de grupul PSD-ALDE din Consiliul Local municipal, care pare mai degrabă disperat după imagine prin lansarea în spațiul public a unor proiecte fanteziste, din categoria Aquapark lângă pârtia fără zăpada, departe de nevoile și doleanțelor bistrițenilor”, a mai adăugat Diana Morar.
Consilierul speră ca măcar la nivel național să fie dată o lege prin care autoritățile locale să fie obligate să țină cont de astfel de aspecte.
„Sperăm că proiectul depus de PNL va deveni lege cât de curând pentru a fi respectat inclusiv de șleahta PSD-istă din Primaria Bistrița și a veni în sprijinul bistrițenilor plătitori de taxe și impozite care asistă în prezent neputincioși la cum cei din admnistrația locală iau decizii în detrimentul lor”, a mai completat consilierul liberal.