Oseminte omenești, descoperite în curtea unui bărbat de pe raza localității Nușeni

 

Un bărbat care locuiește pe raza localității Nușeni din județul Bistrița-Năsăud a avut parte de o descoperire cumplită. În urma ploilor din ultimele zile, în curtea gospodăriei sale au apărut mai multe fragmente osoase. Speriat, bărbatul a sunat la 112, iar în urma cercetărilor s-a dovedit că oasele ar fi aparținut unui persoane.

Potrivit Inspectoratului Județene de Poliție Bistrița-Năsăud, ”la data de 17 iunie, un bărbat din Nușeni a sesizat faptul că în curtea locuinței, în urma precipitațiilor, în seara de 16 iunie, au ieșit la suprafață mai multe fragmente osoase”.

La fața locului, polițiștii și reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud au găsit mai multe fragmente osoase, de origine umană, cu un grad ridicat de degradare.

La o primă examinare, s-a stabilit faptul că fragmentele osoase ar avea o vechimea de 50-60 ani și ar aparține unei persoane cu o vârstă de peste 20 de ani.

Osemintele au fost ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru examinare, iar polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă.

error: Content is protected !!