Percheziții DIICOT în Bistrița-Năsăud! Patru persoane fizice și o persoană juridică, implicate într-o rețea prin care se obțineau în mod ilegal diverse indemnizații

 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa – Năsăud au efectuat marți, 25 iunie, un număr de 4 percheziții domiciliare față de 3 inculpați persoane fizice și un inculpat persoană juridică, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”În fapt s-a reținut că, în  perioada 2010 – 2015, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acționat în mod coordonat, în ceea ce privește obținerea în mod ilegal de indemnizații de creştere a copilului (de la AJPIS), indemnizaţii de şomaj şi subvenţii în baza art. 80, 85 şi 93 indice 4 din Legea nr.76/2002 (de la AJOFM), precum şi ajutoare de boală, sarcină şi lăuzie (de la CAS), utilizând în acest scop înscrisuri întocmite în fals care atestau nereal derularea raporturilor de muncă. Prin activitatea infracțională s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 2.181.634 de lei”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost găsite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, acte contabile, înscrisuri și logistica (aparatură de calcul) folosită la săvârșirea faptelor, precum și sume de bani.

În cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului și popririi, inclusiv pe conturi bancare și bunuri mobiliare, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența sumei de 2.181.634 de lei.

La sediul DIICOT – Biroul  Teritorial Bistriţa – Năsăud, urmează să fie aduse, în vederea audierii, cele trei inculpate.

În cauză, urmărirea penală se efectuează față de alți 141 de suspecți (persoanele beneficiare ale indemnizațiilor obținute ilegal) și 14 inculpați.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, inculpatele săvârșesc în continuare infracțiuni de natura celor pentru care sunt cercetate în prezenta cauză, utilizând același mod de operare, fiind identificate contracte individuale de muncă aflate în derulare, suspecte a fi false.

Urmează ca față de persoanele cercetate să fie dispuse măsurile legale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

error: Content is protected !!