Șoferi, atenție la viteză! Polițiștii acționează pe șoselele din județ cu toate radarele din dotare

 

Începând de astăzi, 28 iunie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.

Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

”Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale, precum și cinemometrele portabile, model TruCAM. Pe lângă acestea se vor utiliza și aparatele etilotest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.

Numai în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 29,33% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în județul Bistrița-Năsăud, ocupând locul 1 în ierarhie, cu 22 de accidente (cu 4 mai multe decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 4 persoane (cu o persoană mai mult decât în perioada similară a anului trecut) și rănirea gravă a altor 20 (cu 4 mai puține decât în perioada similară a anului trecut).

error: Content is protected !!