Luni, din nou restricții de circulație pe strada Sucevei. Se toarnă asfalt și în zonele în care sunt amenajate parcări

 

Cu toate că traficul rutier pe strada Sucevei a fost închis zilele trecute, întrucât compania Îndemânarea Prod SRL Livezile a turnat un nou strat de asfalt, săptămâna viitoare vor exista din nou restricții de circulație în zonă. Asta deoarece aceeași companie revine pe strada Sucevei pentru a turna asfalt și în zona parcărilor.

Cetățenii de pe Sucevei s-au arătat nemulțumiți de faptul că odată cu asfaltarea străzii nu au fost reabilitate și parcările din zona străzii, lucru pe care l-au semnalat și reprezentanților Primăriei Bistrița, mai ales în condițiile în care la prima ploaie, parcările au fost pur și simplu inundate. Despre acest subiect, Ziar de Bistrița a mai scris și AICI.

Directorul Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, Ioan Crețiu, a efectuat, joi, o vizită pentru a inspecta modul în care s-au executat lucrările pe această stradă, iar în urma acestei vizite s-a decis ca aceeași companie care a asfaltat strada va reabilita și zona aferentă parcărilor.

Astfel, în aceste condiții, Primăria Bistrița anunță că luni, 8 iulie, circulația pe strada Sucevei va fi din nou restricționată.

”În cadrul programului de reparații curente străzi în municipiul Bistrița, derulat de Direcția Servicii Publice Bistrița, vă comunicăm că în data de 08.07.2019se vor executa lucrări de turnare mixtură asfaltică în parcările aferente străzii Sucevei, lucrări executate de SC ÎNDEMÂNAREA PROD SRL LIVEZILE. Pe perioada lucrărilor traficul rutier va fi restricționat. Toate lucrările vor fi semnalizate corespunzător.    Rugăm cetățenii să elibereze aceste parcări pentru data de luni, 08.07.2019, în vederea executării lucrărilor”, anunță Primăria Bistrița.

Reamintim că strada Sucevei a fost cuprinsă, alături de alte 46 de străzi, în programul de reabilitare al Primăriei Bistrița pentru care s-a alocat mai bine de un milion de euro, reprezentanții municipalității promițând că aceste lucrări vor fi făcute din bordură-n bordură. Cele 47 de străzi au fost împărțite în 6 loturi, 5 dintre acestea fiind scoase la licitație, în vreme ce pe unul dintre loturi lucrările vor fi executate de angajații Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița.

One comment

  1. Asfaltările din bordură in bordură sunt lucrări superficiale care nu rezolvă problema pe termen lung. Lucrările acestea nu sunt altceva decât un fel de „peticire” ceva mai amplă. Ele constau in decopertarea stratului de uzură și turnarea unui nou strat de asfalt, de câțiva centimetri care nu rezistă in timp. Ba mai mult, nu se intervine la sistemul de colectare a apelor pluviale, desi in urma cu doua luni orasul a fost serios afectat.
    Acest sistem de colectare a apelor de precipitatii este învechit și oricum a devenit nefuncțional astfel că apa de ploaie in exces se scurge pe trotuare, în curți sau în parcări.
    Prin 2015, primarul Cretu a incercat si el asfaltarea din bordură-n bordură pe strada Industriei, fără să se intervină asupra fundației drumului, ci doar usoare intervenții asupra covorului asfaltic, turnat pe o infrastructură veche cu denivelări și infiltrații, iar acum strada arată deplorabil.
    Vezi: https://www.timponline.ro/strada-industriei-va-avea-fata-europeana-promite-primarul-ovidiu-cretu/

error: Content is protected !!