Când ar putea fi încheiate lucrările la grădinița de pe strada Nicolae Bălcescu?

 

Primăria Bistrița derulează lucrări de reabilitare și modernizare a unei grădinițe din municipiu, printr-un proiect de peste un milion de euro  finanțat cu ajutorul fondurilor europene.

Reprezentații administrației locale speră ca lucrările să se încheie până la finele acestui an, mai ales că acestea sunt destul de avansate, în prezent executându-se finisajele interioare.

”Lucrările sunt destul de avansate pe acest șantier, se execută finisajele interioare și am discutat cu constructorii posibilitatea devansării datei de finalizare a construcției pentru finalul acestui an!”, a declarat viceprimarul Cristian Niculae.

Potrivit proiectului, noua grădiniță va avea un regim de înălțime D+P+2E.

La demisol va fi amenajată o sală multifuncțională, grupuri sanitare, vestiar, bibliotecă, spațiu pentru depozitare și întreținere și spații administrative. La parter vor fi amenajate două săli de grădiniță, grupuri sanitare, oficiu, cabinet medical, spații administrative și o sală pentru logopedie. La primul și cel de-al doilea etaj vor fi câte patru săli de grădiniță, cu un grup sanitar fiecare.

2 comments

  1. Balan Marius- contribuabil

    Este inca o dovada ca la primaria B-ta spiritul si apucaturile comuniste dainuie din plin.Daca privim in cele mai mici detalii vedem o constructie comunistoida amplasata prosteste din pix ca pe vremea tatucului rosu fix intre case. Am locuit 15 ani dupa Revolutie pe una din cele mai frumoase si linistite strazi din B-ta cu case de gospodari bistriteni. Comunistii lu Cretu adica HURBANISTII habarnisti au amplasat aceasta oribila constructie in cvartalul de case. Si proprietatea marelui fotbalist de la GLORIA de AUR adica DORU NICOLAE are de suferit. I s-a trantit omului un zid de caramida afectandu-l puternic in ce priveste lumina solara de la apus. Astfel desteptii din administratie respecta omul si alte proprietati. Sa va fie rusine habarnistilor ! Voi nu iubiti frumosul si Bistrita si pe noi !

  2. Este incă o dovadă că Bistrita are parte de arhitecti foarte slab pregătiti, chiar dacă viceprimarul Niculae afirmă că Grădinița de pe strada Nicolae Bălcescu reprezintă un proiect foarte drag lui. In primul rând este evidentă distonanța creată sub aspect arhitectonic prin amplasarea clădirii cu două etaje care apare ca nuca in perete inghesuită intre case cu parter. In al doilea rând lipsa de spatiu din jurul clădirii reprezintă un inconvenient functional major pentru o grădiniță care ar trebui să dispună de o curte generoasă in care să fie amenajate locuri de joacă pentru copii.

error: Content is protected !!