FOTO/VIDEO: Ziua Imnului Național, marcată printr-o ceremonie organizată la statuia poetului Andrei Mureșanu din Bistrița

 

Ziua Imnului Național al României a fost marcată, luni, în Piața Centrală din municipiul Bistrița, la statuia poetului Andrei Mureșanu, printr-o ceremonie publică la care au luat parte reprezentanți ai autorităților locale și naționale, militari, dar și participanți ai ediției cu numărul 24 a Festivalului Internațional de Folclor ”Nunta Zamfirei”.

Manifestările dedicate Imnului de stat al României au debutat cu rostirea unei rugăciuni de binecuvântare a poporului român, după care prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, a transmis un mesaj cu prilejul acestei zile, prin care a lansat și un îndemn către români: ”Să iubiți România și să vă luptați să o faceți așa cum v-o doriți!

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/843822132666786/

A urmat apoi un discurs al primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, care a făcut o scurtă prezentare a tututor imnurilor pe care România le-a avut de-a lungul anilor.

După aceste discursuri, militarii din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan au intonat atât vocal, cât și instrumental ”Deșteaptă-te, române!”.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/805671903167551/

Evenimentul s-a încheiat prin defilarea gărzii de onoare.

Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie.  ”Deșteaptă-te, române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu. Imnul de stat al României este alcătuit din 11 strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, ”Deşteaptă-te, române!” a fost ales imediat după decembrie 1989 Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

 

One comment

  1. aceleasi figuri de ceara care nu exprima decat cultul buzunarului propriu.

error: Content is protected !!