Managerul SJU Bistrița nu mai vrea ca probele biologice de sânge în cazul șoferilor prinși băuți la volan să fie prelevate în Unitatea de Primiri Urgențe. ”Vrem să degrevăm UPU de partea de stabilire a alcoolemiei!”

 

Dacă până acum șoferii care erau depistați de polițiști în timp ce conduceau sub influența alcoolului erau duși la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița pentru a li se preleva probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în curând acest lucru s-ar putea schimba. Asta deoarece managerul unității medicale, Gabriel Lazany, spune că acest lucru îngreunează activitatea UPU.

”Nicăieri în legislație nu este prevăzut că obligația de a preleva probe biologice în cazul șoferilor prinși băuți la volan aparține UPU, scrie că ”orice unitate medicale acreditată”. Aici avem centre de permanență, alte spitale. Poate s-ar impune și o modificare legislativă în acest sens”, a declarat Lazany, într-o conferință de presă.

Managerul spitalului susține că a convocat o întâlnire cu prefectul județului Bistrița-Năsăud, directorul Direcției de Sănătate Publică, reprezentanții centrelor de permanență și managerii spitalelor din Beclean și Năsăud, tocmai pentru a discuta despre posibilitatea ca aceste cazuri să nu mai ajungă la UPU.

Am solicitat să degrevăm UPU de partea de stabilire a alcoolemiei. Aceste cazuri ar putea să meargă spre centrele de permanență și celelalte spitale. Măcar cu atât să nu mai încărcăm UPU”, a spus managerul Gabriel Lazany, care susține că activitatea de la Unitatea de Primiri Urgențe este ”sufocată”. Numai anul trecut, circa 44.000 de pacienți au trecut pragul unității.

error: Content is protected !!