Varianta ocolitoare a municipiului Bistrița, în linie dreaptă. Ce traseu va avea?

 

 

Reprezentanții Primăriei Bistrița informează că varianta ocolitoare a municipiului Bistrița a intrat în linie dreaptă, fiind lansată procedura de licitație publică în vederea elaborării studiului de fezabilitate.

Potrivit viceprimarului Cristian Niculae, traseul variantei ocolitoare va fi pe la Budacu de Jos.

”În luna aprilie a acestui an am participat alături de o echipă mixtă de specialiști, reprezentanți ai Consiliului Județean, CNAIR, Primăriei Livezile, Primăriei Budacu de Jos și a Primăriei Municipiului Bistrița la analiza unei noi variante de Centură Ocolitoare a municipiului Bistrița pentru identificarea celei mai bune soluții. Traseul propus: DN 17 – Sărățel – Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Ghinda – Livezile”, a precizat viceprimarul Cristian Niculae.

La începutul acestei luni, mai exact în data de 1 august 2019, a fost publicată în SICAP documentația privind achiziția elaborării studiului de fezabilitate a variantei ocolitoare a municipiului.

Mai mult decât atât, se va lansa în data de 15.08.2019 achiziția publică privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Nordului,  anunțată la Bistrița, de domnul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc”, mai spune viceprimarul Cristian Niculae.

2 comments

  1. Balan Marius-Presedinte PV B-ta

    Rugam pe ziaristul nostru COZMIN BOTEZAT sa i-a legatura cu cei de la BISTRITA CIVICA pt. un interviu lamuritor privind acest studiu pt. centura. Victoria finala apartine celor trei bravi cetateni ai orasului; doamna NACU, domnul SILIVAN CRACIUN si fostul consilier ecologist MAXIM GAGEA. Ei au dus greul procesului si le multumim din suflet.Un mare aport a venit si de la cei din PER si PV condusi de mine la tot felul de actiuni de voluntariat si strangerea a sute si sute de semnaturi impotriva proiectului a unui incapatanat edil care de fapt a intarziat mult ca orasul sa aiba o centura cu adevarat ocolitoare.

  2. Aici Cristian Niculae cunoscut si sub numele Wannabe, nu are nici un merit. Centura ocolitoare a Municipiului Bistrița, cât si varianta de ocolire a orasului Beclean sunt incluse in proiectul “AUTOSTRADA NORDULUI”. Este vorba de initiativa deputatului Ionut Simionca privind strângerea de semnături pentru a grăbi dezbaterea si respectiv votul legii “AUTOSTRADA NORDULUI” în Camera Deputaților, după ce aceasta a trecut de Senat. Prin urmare, Autostrada Nordului reprezintă un proiect de infrastructură extrem de important pentru judetul Bistrița-Năsăud, fapt pentru care lucrările pe tronsonul care traversează judetul ar trebui demarate cu prioritate. Vezi:http://www.cdep.ro/proiecte/bp/2019/200/00/3/em203.pdf

error: Content is protected !!