VIDEO: Traficul feroviar este blocat între stațiile Beclean pe Someș și Coldău din cauza unei intervenții a pirotehniștilor. S-au descoperit 3 bombe de aviație

 

Traficul feroviar între localitățile Beclean și Coldău este oprit, întrucât în zonă au fost descoperite proiectile neexplodate.

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că ”începând cu ora 10.20, autorităţile au luat măsura închiderii circulaţiei feroviare pe magistrala 400, între staţiile CF Beclean pe Someş şi Coldău, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce la piciorul podului peste râul Someş (kilometrul feroviar 20+864 de metri) au fost descoperite – în timpul unor lucrări de întreţinere – mai multe proiectile neexplodate”.

Întreaga zonă a fost asigurată, iar pirotehniștii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de UrgențăBistrița-Năsăud intervin pentru a îndepărta elemenetele de muniție.

ACTUALIZARE

Circulaţia feroviară pe magistrala 400 a revenit la normal, informează Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

ACTUALIZARE 2

La piciorul unui pod de cale ferată, peste râul Someșul Mare, au fost descoperite 3 bombe de aviație, de aproximativ 50 kg fiecare. În momentul de față, echipa pirotehnică a ISU BN lucrează pentru cercetarea zonei în vederea identificării altor posibile elemente de muniție. Acestea vor fi distruse în apropierea locului unde au fost găsite. Misiunea va fi coordonată Col. Ușurelu Ștefan (șef serviciu de specialitate din cadrul IGSU). De asemenea, misiunea va fi sprijinită de ofițerul specialist pirotehnist din cadrul ISU Horea al județului Mures”, arată Inspectoartul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/690469818064593/

Din momentul identificării elementelor de muniție, toate lucrările la podul CFR au fost oprite, fiind solicitat sprijin de specialitate prin numărul unic de urgență 112.

Pentru siguranta participantilor la traficul feroviar, în momentul în care bombele de aviație vor fi ridicate de către specialiștii pirotehnisti, circulația feroviară va fi oprită.

Echipaje de jandarmi și politie de la nivelul IJJ BN, respectiv IPJ BN vor asigura măsurile specifice de izolare a zonei / protecția populației.

Populația localității Braniștea a fost informată de către autoritățile publice locale despre faptul că distrugerea elementelor va avea loc pe raza localității.

ACTUALIZARE 3

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că în cursul acestei dimineţi, în timpul lucrărilor de reparaţie capitală efectuate la podul CF situat la km 20, între staţiile Beclean pe Someş şi Coldău au fost descoperite două proiectile. Au fost anunţate autorităţile locale abilitate (ISU Bistriţa) să intrevină în astfel de situaţii, acestea fiind deja la faţa locului. Precizăm că în intervalul 13:00 – 15:00, când va avea loc ridicarea şi detonarea proiectilelor, circulaţia feroviară între staţiile Beclean pe Someş şi Coldău va fi oprită temporar, iar trenurile aflate în circulaţie vor staţiona în gările adiacente. Regretăm disconfortul creat şi vă asigurăm că atât CFR SA, cât şi autorităţile abilitate, acţionează, astfel încât traficul feroviar să fie redeschis în condiţii de siguranţă”, arată Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA, într-un comunicat de presă.

FOTO: arhivă

VIDEO: ISU B-N

error: Content is protected !!