La Beclean, polițiștii au confiscat material lemnos în valoare de peste 5.000 de lei

 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice și a accidentelor rutiere, acțiunea desfășurându-se la data de 11 sepetembrie, între orele 04.00-08.00, pe raza de competență.

Astfel, au fost organizate acțiuni în trafic, ocazie cu care au fost controlate 37 de autoturisme și au fost verificate peste 40 de persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 lei și a fost indisponibilizată în vederea confiscării cantitatea de 13 metri cubi de cherestea, în valoare de 5.200 lei.

Totodată, au fost reținute două permise de conducere, ambele pentru conducere cu alcoolemie.

FOTO: IPJ B-N

error: Content is protected !!